CĂRŢI CE PUTEAU SĂ NU EXISTE - “DESPRE UN PROIECT SEMI-EŞUAT, SOROC ŞI HAZARD”- postfata la volumul ” Spovedania unui colectionar de arta ” de Bucur Chiriac,ed. Carpathia Press , 2007

at (despre nasterea cartilor)

“DESPRE UN PROIECT SEMI-EŞUAT, SOROC ŞI HAZARD”- postfata la volumul ” Spovedania unui colectionar de arta ” de Bucur Chiriac,ed. Carpathia Press , 2007
„Spovedania unui colecţionar“, încheiată de Bucur Chiriac în toamna anului trecut şi editată de mine acum, este o carte rară din categoria de altadată a literaturii pedagogice şi va trebui citită pentru însemnătatea ei de „document“ deopotrivă sufletesc şi istoric. Materia însăşi pasionează şi conţine nenumărate episoade memorabile. Unele sunt „biografie“, fiind reconstituiri de episoade de viaţă ce se vor întrebuinţa, poate, de către istoricul literar de mâine; altele desfăşoară multicolore tablouri de epocă unde distingem chipuri, evenimente şi caractere însă, mai mult decât atât, o lume ce a biruit drama şi nici măcar nu socoteşte folositor a o evoca. Căci acolo unde mulţi aduc un aer de revanşă şi dau interpretare reducţionistă unde e nevoie mai degrabă de înţelegere, documente căutate cu lărgime şi intuiţie în a descifra sensurile ne-ideologice care acelea vor sta rezemate solid şi rămân, Bucur Chiriac pune seninatate şi chiar un gen de „naivitate“ de cărturar de clasă pozitivă ce îl defineşte şi pe el şi aşează omul în planul prezentului continuu şi dincolo de rătăcirile interminabile ale clipei. Fiind în chip evident o „memorialistică de mediu artist“ (căci autorul a fost unul dintre colecţionarii cu faimă în România „din preajma anului 2000“ şi descrie cu detalii adeseori inedite lumea atelierelor de pictori şi „secta iubitorilor de artă“ de la noi), „Spovedania“ nu rămâne aici şi devine, în felul ei, o schiţă de posibil roman balzacian ce înfăţişează chipuri, evenimente şi „tâlcuri“ ce se vor aduna la o vreme oarecare în alte scrise şi ieşind din alt condei. Povestea naşterii acestei cărţi acestei cărţi are ceva misterios căci deşi ea exista în „potenţial“, avea nevoie de un impuls în a se concretiza. Pe acesta i l-am dat eu. Prin toamna lui 2004, când felul cum înţelegeam lumea se modificase radical de câtva timp, m-am gândit că aproape în orice clipă sta secretul vieţii şi că evocarea vremurilor ce s-au dus trebuie făcută cu orice efort trebuitor, indiferent dacă această obligaţie se încuviinţează ori se lasă la o parte, amânându-se aşa cum face omul nepăsător deobicei. Întâiul „depozitar de timpuri trecute“ ce îmi venise în minte a fost Bucur Chiriac, al doilea, cunoscut mai îndeaproape de prea puţină vreme, mi-a apărut ca fiind venerabilul avocat Vladimir Boanţă. Despre Bucur Chiriac ştiam destule însă privirea însăşi a tablourilor lui îndăratul cărora stătea câte o istorie concentrată parcă într-o ieroglifă întărea ideea iniţială şi îi dovedea lărgimea cu deschideri mari. Nu mai rămânea decât să-i pun întrebări şi să urmăresc pas cu pas cum cartea, de fapt „construcţia“ ei, începe să se ridice din imaterialul gândului tulburat. Însă stimulul nu a trebuit înnoit ci doar evocat: odată ideea fiind formulată, amintirile lui Bucur Chiriac au început să curgă în şuvoaie şi totul s-a pornit ca şi cum — la o simplă învârtitură de cheie — întregul univers al poveştii prinsese grai şi îi vorbea. Pe Vladimir Boanţă, unul dintre ultimii reprezentanţi ai „Bucureştilor de altadată“, ajuns nonagenar însă înzestrat cu o memorie de detaliu care mă fascina mereu, nu am izbutit să-l fac să vorbească la vremea potrivită căci s-a dus din această lume la câteva luni după ce răsfoisem împreună albumele cu fotografii de acum şaptezeci de ani şi înţelesesem că va trebui să mă grăbesc. Dar n-a fost să fie. Şi când am găsit, după ce casa îi rămăsese goală, scrisorile de odinioară şi multe din fotografii aruncate — de moştenitori neînţelegători — în pubela de gunoi, sentimentul de zădărnicie universală mi-a apărut şi mai puternic. Iar gândul ireparabilului a căpătat un aspect palpabil şi cu efect cumplit. Dar cam în acelaşi timp, mă mai gândisem că există nu doar „memorie“ ci şi>>>>
12 Aprilie 2007, Sf. Sava Gotul de la Buzău